O “frumoasa” zi de luni

Luni dimineata, dupa cum bine stie tot poporu’, ploua marunt si batea vantul din toate directiile de-ti baga ploaia si-n fund. Ori asta, ori nu ma stersem eu bine dupa ce facusem dush. In fine, cert este ca era o zi de tot rahatul.

Aveam in masina un pahar mare cu Cola lasat de cu seara intre scaunele din fata. Ploaia m-a facut sa ma grabesc spre masina. Am deschis usa am aruncat geanta laptopului pe scaunul de langa mine si… si am lovit ditamai paharul cu Cola care s-a varsat pe scaunul pasagerului. O balta de Cola intra incet, incet in textila scaunului. Ma uitam neputincios la Cola si parca-mi dadea o lacrima. Nu aveam mai nimic prin masina care sa absoarba juma’ de litru de lichid, pana mi-am dat seama ca am in spate o hartie super absorbanta luata dintr-o spalatorie auto. O luasem fix pentru a o testa. Mama ce buna a fost.

Am plecat spre birou unde avand foarte mult de munca am bagat pana pe la 12 noaptea. In drum spre casa mi-am luat doi hamburgeri de la McDonalds… asa inainte de culcare. Pe la 1 noaptea, dupa ce tocmai terminasem de mancat, ma suna de la mine de la firma ca a facut accident cu masina pe DN1. Am crezut ca-i gluma, avand in vedere ca respectivul mai avusese glume din astea si in trecut, ba mai mult masina abia o cumparasem si nici nu o inmatriculasem. Dar nu, facuse putina acvaplanare, se invartise de cateva ori cu masina, sarise peste bordura de pe mijlocul lui DN1 si intrase pe contrasens intr-o alta masina. Intr-un Duster de la firma de paza Scorseze. Dusterul s-a ales cu roata spate rupta iar masina de la mine de la firma cu tot botul facut praf. Slava domnului soferul nu a patit nimic.

Iar ma incerca o lacrima de nervi. M-am imbracat si m-am dus la masina sa plec in viteza spre locul accidentului. Dupa ce plec, la vreo 50 de metri mi se aprinde pe bord un bec, un fel de arc si vad mesajul “Check Engine” pe bord. WTF!? Sa fac spume si nu alta. Masina mea cea noua la care tin atat sa ma lase tocmai cand imi era lumea mai draga? Lacrima nenorocita, iar era in coltul ochiului.

Las masina si chem un taxi cu applicatia Clever Taxi (super aplicatie). Taximetristul se apuca sa imi faca teorie ca de ce nu am scris si blocul ca sa stie unde sa vina. De ma-ta… de aia

Ajung la locul accidentului si ma duc sa vad si eu apa aia pe care facuse asta acvaplanare. Si era apa fratilor… iti puteai lua barcuta sa te dai pe acolo. Cum stateam eu langa mijlocul drumului trece un gigel pe sensul celalalt, cu viteza, fix prin balta aia. Dush complet de sus pana jos. Sa-mi bag… ce naiba are ziua asta, ma gandeam. I-am umplut frigiderul lui vitezomanul ala. Si lui si lui doamna ma-sa.

Constat ca masina de firma era praf si nu mai putea sa se deplaseze asa ca decid sa sun la firma de CASCO, la Allianz Tiriac, sa anunt dauna si sa imi trimita o platforma. Nici asta nu e asa usor ca nu iti sare in ochi numarul ala cu dat naiba. Gasesc numarul 00431.525.03.53, sun si imi raspunde un nene caruia ii povestesc eu despre ce e vorba si am inspiratia sa il intreb ce numar este cel pe care am sunat. “De Austria domnule Mitran…”. Ba esti prost? Da Romania nu va mai place? Acolo au ei call centerul pentru anuntarea daunelor. Dupa vreo 2 ore a venit si platforma. Deh, baiatul de pe platforma era acasa si dormea cand l-au sunat.

Pe la 4 am ajuns si eu acasa si m-am pus la somn. Superba zi! Oare luni care vine cum o fi?

Ziua voastra de luni cum a fost? Ceva interesant?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *