adimitran.com

Pentru ca am ceva de zis

Archive for March, 2009

Fetele la sala

Posted by Adi On March - 27 - 2009
De ceva vreme m-am reapucat de sala, pentru a jde mia oara, si sper de data asta sa ma tin macar cateva luni de sportul asta. Merg la o sala din Crangasi numita Genesse, o sala curatica, lume relativ buna, vestiarele la barbati miros cam tare si nu mi-am dat seama daca din cauza nespalatului sau a prostei aerisiri. Sunt unii pe acolo care sunt impachetati complet de muschi. Unde este o bucatica de piele si os hop si un muschi serios. Vreau si eu sa pun ceva pe mine, dar nu in halul ala. Unii dintre astia nici nu mai pot sa-si dea tricoul jos pentru ca ii tin muschii atunci cand se misca. Ma rog, este hidos, iar eu nu tind catre un astfel de fizic.
Dar nu despre mine voiam sa scriu aici, ci despre un fenomen care probabil l-a vazut toata lumea si chiar si sexul frumos desi nu vrea sa accepte. Ma refer la faptul ca doua femei pe o suprafata de circa 40 de metri patrati nu se pot suporta. Am amice care au stat in chirie cate 3-4 intr-un apartament si intr-un final s-au certat, prietene bune care la fel s-au certat.
La sala, insa, ieri era o tipa, cum sa ma exprim sa nu creada lumea ca eram in limba dupa aia prin sala, deci, era o tipa cu un super corp, nu prea avea ea sani dar isi lucra de zor fesele si se vedea din plin asta. La un moment dat iese gasca de la aerobic si nu stiu cum una dintre ele a trecut prin fata asteia cu funduletul rotund… ups. Tipa care a iesit din sala era fix la polul opus. Nu vreau sa par arogant dar cum unii barbati sunt frumosi, alti normali si altii urati ca porcu fix la fel sunt si femeile. Deci Fundulet era super tipa iar Aerobic urata cu spume. Fundulet comenteaza iar Aerobic merge la ea si o face nesimtita ca o vorbeste pe la spate. Fundulet arunca o replica, Aerobic alta. Am plecat pentru ca nu prea pot sa suport prostia in orice corp s-ar afla ea.
Dilema mea este cum de femeile nu se pot intelege intre ele pe cand noi barbatii, ne injuram, ne porcaim apoi bem o bere si ne impacam.
Si mai e o chestie care am observat-o. O tipa frumoasa isi alege ca buna prietena, intotdeauna, una mai putin frumoasa. De ce? Ii e frica de o concurenta? Din pacate, de obicei, aia mai putin frumoasa e si aia ma desteapta si uite asa facand o medie de IQ/astfel de cuplu, rezultatul este in limitele decentei. A se observa ca am zis de obicei, nu mereu, deci nu m-am referit la toate femeile.
Inchei aici pana nu imi iau eticheta de oltean porc si misogin.

P.S.: Azi iar mi-a servit menu special un oligofren ca m-am oprit la culoarea galben a semaforului. O sa fac asta pana se da jos din masina cu chef de scandal. Abia astept.

VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)

Popularity: 2% [?]

Tweety la batranete

Posted by Adi On March - 25 - 2009

VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)

Popularity: 1% [?]

Grabit in trafic

Posted by Adi On March - 20 - 2009
Trafic auto. Doua cuvinte care iti zbarlesc parul in cap pana la ora 19:00.
Ati observat de multe ori cum multi dintre conducatorii auto atunci cand se face galben ii dau talpa sa treaca intersectia si trec chiar pe rosu? In codul rutier este specificat clar ca doar daca nu poti opri in conditii de siguranta treci pe galben, altfel opresti. Eu parca asa am citit acum 7 ani cand am facut scoala. Cu toate astea, galbenul a devenit o prelungire de-a culorii verde. Pana si tramvaiul sau autobuzele fac asta. Tocmai mijloacele de transport in comun nu ar trebui sa o fac pentru ca ei nu cara cartofi, astfel incat la o frana sa ne dea pe toti cu picioarele in sus (odata chiar am vazut un batranel, saracu, care s-a urcat pe la mijlocul autobuzului iar la o frana a zburat pana la usa din fata).
Zilele trecte veneam spre birou si am oprit la semafor care tocmai se facuse galben. In spatele meu, o soferita pe care o priveam in oglinda cum se agita, se uita la ceas si pe buzele careia am reusit sa citesc “baga-mi-as p..a in ….”. Deci asa cu noaptea in cap si eu deja faceam sex pe drumurile publice. Nu stiu acum daca eu sau mama. Nu pricep un lucru, de ce maimuta aia nu a plecat cu 5 minute mai devreme daca se grabeste asa tare. Ce au fost portile inchise la Zoo pana la ora aia? Proasta asta nu a facut scoala ca si mine? Pentru ea nu inseamna acelasi lucru culoarea galben a semaforului? Stai fata mea calma! Trezeste-te mai devreme, lasa fardurile alea ca oricum arati de parca-i fi desenata cu stanga, dormi imbracata, numai nu ma injura pe mine ca ti se grabeste pasarica.
Un alt exemplu de conducatori auto idioti sunt cei care ajung la rosu si pun pana pe claxon, iar cu o fractiune de secunda inainte de a se face verde ei au apasat deja. Ma apropiam intr-o zi de un semafor rosu, in dreapta mea, la fel facea o pitzipoanca. Ea mai avea 7-8 metri pana la masina din fata cand s-a facut verde, moment in care a si dat claxon celu din fata ei. Adica toanta nici nu a asteptat sa bage omul in viteza ca sa plece la verde ca ea era cu mana in claxon. Probabil o excita asta.
Nu am priceput de unde si pana unde culoarea galben inainte de verde nu mai exista pe nici un semafor. Se face galben si apoi rosu dupa care imediat verde. In codul rutier scrie ca la culoarea galbena se baga masina in viteza si se pregateste pentru verde. Nu! La noi intr-un trafic atat de aerisit si civilizat au considerat ca e mai normal sa nu mai puna galbenul care sa te atentioneze ci trebuie ca tu sa stai cu masina bagata in viteza tot timpul, ca sa iti duci discul de ambreiaj, si sa fii pe faza cand ceilalti te-au luat deja la injuraturi ca dormi in papuci. As vrea sa prind un nene militian sa il intreb intr-o zi. Vreau sa vad care-i raspunsul ca poate eu sunt prea prost sa ma prind.
La asa o administratie publica de rahat, nu-i de mirare ca si traficul e si mai de rahat.
VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)

Popularity: 1% [?]

Web hosting de calitate

Posted by Adi On March - 17 - 2009
De cativa ani tot caut un serviciu de hosting bun. Am cumparat si de pe ebay.com multe pachete. Hosting, reseller cu control panel si WHM inclus. Mergeau super vreo luna – doua dupa care ,ori incepeau sa pice tot mai des ori picau si nu mai reveneau online niciodata. Multe erau ale unor tipi care ca si mine au cumparat pachete de reselleri de pe ebay, au facut ceva banuti si dupa nu s-au mai ocupat de server din diverse motive.
Dupa ce m-am saturat de hosting-uri prin strainatate am zis sa incerc si o firma de pe plaiurile mioritice. Primii pe care i-am gasit la un pret rezonabil au fost fastweb.ro insa lipsa lor de profesionalism m-a determinat sa imi caut alt server, dupa 3 luni. Cand ai un server pe care oferi gazduire pai trebuie sa oferi si suport 24/7. Cei de la fastweb lucreaza ca omul normal pana la ora 6 si nu in weekend, iar daca iti pica serverul in acest interval atunci nu ai altceva de facut decat sa astepti.
Am cautat in continuare si am dat peste simpliq.ro care am auzit ca sunt destul de buni. Au un data center in Cluj foarte solid, au si un support center destul de ok.
Preturile au fost ce-i drept cam mari pentru buzunaul meu.
Am dat apoi de ghesi.com. Oferta lor mi s-a parut buna si am luat o luna de proba. Cand i-am descoperit acum cateva luni site-ul lor inca nu era foarte bine pus la punct. In ultima vreme insa, au investit in el. Singurul lucru care ma deranjeaza la acest hosting este panoul de control al hosting-ului pentru care este folosit HSphere, care mi se pare cam limitat si butucanos, asta daca in prealabil te-ai obisnuit cu alte control panel-uri.
Scriu acest post pentru ca cei interesati de un hosting de calitate sa aiba un punct de referinta si sa nu mai nimereasca tot felul de web hosteri de mana a doua care mai mult te incurca decat te ajuta si te mai si taxeaza pentru asta. Serverul celor de la ghesi.com se afla tot in data center-ul simpliq insa preturile pentru diverse pachete sau servicii sunt acceptabile.
Au dezolvatat si un program de afiliere, in care daca intri ai posibilitatea sa faci bani deoarece primestei un bonus de inscriere de 15 euro si 15% din prima plata a fiecarui client redirectionat de tine. Eu am reusit pana acum sa strang aproximativ 45 de euro, dar am avut noroc ca cineva recomandat de mine si-a luat un server dedicat la ei, deci de o valoare mare. Multa bafta tuturor.

VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)

Popularity: 1% [?]

O zi la Snagov

Posted by Adi On March - 16 - 2009
A trecut si weekendul, si din pacate a inceput o noua saptamana de munca. Zic din pacate pentru ca intotdeauna ziua de luni este cea mai grea dintr-o saptamana. Luni te acomodezi cu scaunul la birou, inca te mai gandesti la ce-ai facut sambata si duminica, iti revii din mahmureala in unele cazuri. Oricum ar fi luni nu este o zi ok. Apoi vine marti cand incepi sa te mai trezesti dar tot nu ai chef de munca. Miercuri e orange film, dai bataie sa termini repede sa mearga 2 la film pe un bilet. Joi deja incepi sa te gandesti ca mai e putin si vine weekendul iar vineri este o zi la fel de nasoala precum luni, pentru ca astepti sa se termine odata ca sa poti pleca la munte sau la mare… departare de casa.
Dar cum spuneam azi e Luni, iar duminica a fost o zi chiar frumoasa. Am plecat de acasa cu ideea de a merge la sala insa la cat de frumos era soarele am schimbat directia spre Snagov. Drumul a fost lejer, nu foarte multe masini. Un munte de gunoaie zacea, la un moment dat, pe marginea DN1, o cutie de carton ajunsese in mijlocul drumului. Urat! Am intrat pe drumul spre sat Snagov si am luat si prima groapa in roti. Am simtit-o pana in creier. Imi era mila de golfuletul meu. Am injurat si am continuat drumul. Am luat al doilea crater si am zis ca-i cazul sa merg mai incet ca asta nu-i drum de 60km la ora, doar daca vreau sa imi las jumate de masina pe acolo.
Ajuns la Astoria am mers langa lac pe ponton. Am ramas uimit. Lume, mese, scaune mai langa lac niste chinezi incingeau de zor un gratar, sfaraia carnea, 3 pescari pe ponton si mult soare pe cer. Mi-a last gura apa la gratarul chinezilor. Am mai stat putin apoi am plecat ca ma luase foamea.
La intoarcere am oprit la Snagov Club unde in restaurant ospatarul care mi-a recomandat ciorbita de fasole cu afumatura si ceapa langa… Asta am si comandat caci nu mai mancasem de mult. Am luat o bere fara alcool pe care tipul mi-a pus-o intai pe masa ca nu a nimerit paharul. Si-a cerut scuze. Buna ciorbita, atmosfera selecta, pe geam vedeam o veverita care se plimba pe acoperis. La masa vecina proaspatul divortat Elan Schwartzenberg, la trei mese departare o blonda figuranta cu ochii bulbucati.
Frumos loc, merita sa treci pe acolo.
Am revenit in frumoasa noastra capitala insa mi-a ramas gandul la gratarul chinezilor. Trebuie sa le urmez exemplul curand.
VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

Popularity: 1% [?]

Fara logica

Posted by Adi On March - 13 - 2009
Traim intr-o tara in care multe lucruri se intampla fara logica. Orice om ar putea vedea legi, ordonante, sisteme care merg pe dos pentru ca sunt gandite ilogic.
Mi-am cumparat de curand masina si a trebuit sa imi iau numerele rosii si autorizatie de circulatie provizorie. Pana aici ok, am pregatit un dosar, taxe, am platit tabliile cu numerele si le-am luat. Dupa o luna mi-a expirat autorizatia de circulatie si am mers sa imi mai iau odata numere rosii. Orice om cu logica s-ar gandi ca avand deja numerele rosii de luna trecuta, acum probabil o sa ti se elibereze alta autorizatie de circulatie, pentru masina respectiva si numerele care le ai deja. NU! Nu si la noi. A trebuit sa platesc alte numere rosii pentru noua autorizatie. De ce? Ce aveau cele dinainte? Li se schimba culoarea de la soare dupa o luna? De ce trebuie sa consumam tabla asa aiurea si sa platim bani pentru o alta Marie cu aceeasi palarie? Nu am priceput, dar pe de alta parte eu nu am inteligenta Politiei Romane.
Politia romana, siguranta si incredere… logic, nu-i asa?!
VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)

Popularity: 1% [?]

VIDEO

TAG CLOUD

Aboneaza-te

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner

Link-uri

About Me

Ma numesc Adi, sunt din Craiova, dar de vreo 4 ani lucrez in Bucuresti, spre dezamagirea bucurestenilor asediati de provinciali. Am 25 de ani, am lucrat in presa din 2003 pana in iunie 2009 iar momentan prestez intr-o Agentie de publicitate.

Twitter

    Photos

    IMG_3571IMG_2268Lisboa 107mosaic7afc7abb054cda2f806e5658cbeb18a6549beec0
    Bloggers & Blogging Blogs - BlogCatalog Blog Directory Anunturi gratuite - Roportal
    6 visitors online now
    5 guests, 1 members
    Max visitors today: 30 at 12:13 pm EEST
    This month: 52 at 05-12-2010 11:34 am EEST
    This year: 52 at 05-12-2010 11:34 am EEST
    All time: 52 at 05-12-2010 11:34 am EEST