adimitran.com

Pentru ca am ceva de zis

Archive for February, 2009

Fenomenul hi5

Posted by Adi On February - 27 - 2009

As vrea sa ma apuc sa invat germana. De multa vreme zic ca ma apuc, dar nu am facut ceva in sensul asta. Aseara insa, am zis sa caut ceva oameni care ar putea sa imi dea niste meditatii la germana. Am cautat pe google meditatii germana si am gasit un site plin cu anunturi. Am gasit profesori cu 10-15 ani de experienta, studenti si chiar o pustoaica de 17 ani care zice ea, dadea meditatii la limba germana. Aveau si date de contact persoanele de acolo si unele aveau chiar mailurile de yahoo.
De ceva vreme m-am invatat ca de fiecare data cand o persoana cu o adresa de yahoo apare in cercul meu sa ma uit pe hi5 sa vad cine este. Asa sunt eu mai curios din fire.
Revenind la site-ul cu anunturi, am citit aproximativ 30-40 de anunturi. 80% din ele aveau la date de contact si o adresa de yahoo si 90% din aceste adrese aveau si un cont pe hi5.
Nu mi-a venit sa cred. Practic daca vrei sa stii cum arata o persoana nu iti trebuie decat adresa de mail si sigur ii gasest pe internet un profil pe hi5, netlog, facebox sau alte site-uri de gen.
Este bine, pentru ca daca vrei sa iti cauti o profa de meditatii care sa iti si placa, o cauti dupa mail. Sau cine stie, poate nu te intereseaza limba, insa te duci la meditatii doar pentru ca ti-a placut studenta, sau studentul dupa caz si esti mai timid ca sa te bagi in seama cu el/ea.
Mai nasol este ca pe acest hi5 gasesti si multe specimene care iti oripileaza retina cu pozele postate. De curand am vazut o poza chiar sinistra de pe hi5. O pustoaica isi pusese poza la profil cu ea si rudele la o inmormantare. Avea si o explicatie sub poza, ceva de genul:
“Eu, mama, matusile si … bunicu”
Bunicul era personajul principal din poza, juca rolul mortului, si il juca cu succes. Oare pe el l-a intrebat nepoata daca vrea sa fie vedeta pe hi5?
Poti intalni tot felul de oameni pe hi5, mai intregi la mine sau mai putin. Depinde de noroc.
Ma bucur ca profitam din plin de tehnologia secolului 21.

VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)

Popularity: 3% [?]

Militia Romana

Posted by Adi On February - 24 - 2009

De mult asteptam un subiect interesant pe care sa-l comentez. De mult ce l-am asteptat aseara s-a si intamplat, iar personajele principale am fost eu si Politia Romana.
Aseara terminand jobul noaptea la ora 2, am plecat de la birou, si am vrut sa las o colega acasa. Am zis sa fac o fapta buna, dar nici o fapta buna nu ramane nepedepsita, se pare. Am ajuns in intersectia Ion Mihalache cu Turda, dinspre Piata Victoriei, si am facut stanga pe Turda, desi nu aveam voie, dar la ora 2 noaptea cand sunt 5 masini pe tot bulevardul nu am mai vrut sa ma duc pana dupa refugiul de pietoni ca sa pot face apoi dreapta. Am facut stanga si la 20 de metri in fata Politia ma trage pe dreapta.
Mi s-au cerut actele, le-am dat, iar militianul pleaca spre masina lui, dupa 7-8 minute s-a intors si mi-a spus ca nu mi-a dat puncte insa mi-a dat amenda, 120 de lei in 48 de ore. I-am sugerat sa isi faca treaba cum trebuie tot timpul si sa imi spuna si mie ei ce patesc daca parcheaza pe treceri de pietoni, depasesc viteza legala sau nu respecta semnele si regulile de circulatie. Am primit urmatorul raspuns:
“Daca incalcam regulile suntem si noi amendati de sefii nostri. Ne faceti dvs. poze si ne dati pe la televizor.” Adica domnii militieni sunt nervosi pentru ca i-a luat populatia in vizor din cauza neregulilor care le comit.
O alta prosie pe care militianul de aseara a putut sa o spuna a venit in urma intrebarii mele de ce am vazut agenti care observa nereguli ziua in amiaza mare si nu fac nimic.
“Fiecare isi face treaba cum considera. E ca la strung, un strungar din trei piese face una mai bine alta mai putin, cum poate.”
Ma scuzi militianule dar treaba trebuie sa v-o faceti toti la fel.
M-am umplut de nervi insa, 15 minute mai tarziu cand am trecut prin aceeasi zona si o masina de Politie facut exact acelasi lucru ca si mine, a facut stanga desi nu avea voie.
Am oprit langa masina lor si i-am intrebat daca aveau voie sa faca stanga acolo.
“Nu este voie sa se faca stanga in acea intersectie insa noi suntem in misiune acum!”
Zau ma, si in misiune nu aprindeti si voi semnalele luminoase, nimic? Sa fii in misiune se cheama orice deplasare pe carosabil cu o masina de Politie, sau cum?
Politia Romana. Siguranta si incredere.
Daca le aduni la toti IQ-ul nu reusesti sa formezi un numar din 3 cifre.

VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 4.8/5 (4 votes cast)

Popularity: 7% [?]

Atentie la neatentie

Posted by Adi On February - 23 - 2009

Am fost la Craiova zilele trecute sa imi sustin licenta. Am facut 230 de km la dus, am alergat prin oras cu masina cu diverse probleme, a nins atat de frumos iar traficul s-a transformat intr-un chin, insa nu am avut nici un eveniment auto nefericit. Am luat licenta si ma gandeam cum unii dintre colegii mei cu care am sustinut licenta, dupa examen au plecat sa sarbatoareasca si sa schieze la Ranca. Atat de frumos a nins, cum rar se mai intampla in ultimii ani. Nu era foarte frig ia zapada era din belsug si foarte pufoasa. Numai bine pentru un weekend departe de oras.
Eu insa a trebuit sa plec spre Bucuresti pentru ca aveam treaba la birou. Mi-am lasat bagajul in casa si am pornit spre birou. La 5 minute dupa ce am plecat din fata blocului si am trecut de intersectie in fata mea o masina a oprit la o trecere de pietoni. Am oprit si eu si cum asteptam sa se puna in miscare o doamna cu o Toyota RAV 4 s-a oprit cu masina ei in a mea. Lovitura m-a dat cu capul de tetiera de am vazut stele verzi dupa care urmatorul lucru a fost sa ma uit in oglinda si sa trag o injuratura. Ma gandeam deja ca mi-a facut masina acordeon la cat de tare a dat. Am coborat din masina si eu si ea, si a inceput sa isi ceara scuze, ca nu m-a vazut, ca nu a fost atenta. Stau si ma gandesc, daca aveam vreun Ford KA, sau Tico, ce facea? Trecea peste mine? Eram pline de nervi, tocmai imi luasem masina si fiind prima masina si primul accident este cu atat mai rau cand te loveste unu din spate, pentru ca se uita dupa cai verzi pe pereti.
Eu m-am ales cu bara spate crapata si haionul putin infundat iar ea cu bara fata facuta praf si capota indoita.
Am mers la Politie, iar pe drum ma gandeam ca la cat sunt eu de ghinionist am sa prind 40 de accidente inainte si o sa stau pana diseara. Am fost chiar foarte norocos, caci am primit numarul de ordine 8 si erau la 6 cand am ajuns. Felicitari pentru fetele de la receptie. Imbracate in rosu, de sus pana jos, o palma de fusta si un sacou mulat parca erau Craciunite rupte din reviste pentru barbati. O bucurie sa tot mergi pe acolo.
Toata faza s-a soldat cu 120 lei amenda si ceva puncte pentru tipa, iar eu cu multi nervi si o copie dupa asigurare. Abia astept sa iau legatura cu firma de asigurari, OTP Garantia, si cu service-ul sa inceapa sa ma plimbe de la unii la altii si sa imi mai puna pe masina si vreun haion de Turcia in cazul in care nu mai poate fi indreptat al meu.
Degeaba ai grija in trafic si esti atent la neatentia celor din fata ta, daca vine o adormita/adormit din spate si te loveste scuzandu-se ca nu te-a vazut.

VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)

Popularity: 1% [?]

Am terminat si facultatea

Posted by Adi On February - 22 - 2009

Saptamana asta am reusit sa termin ce am inceput acum 6 ani si trebuia sa termin acum 2 ani. Am terminat facultatea si mi-am luat si licenta. 8.33 pentru mine este o nota suficienta avand in vedere ca oricum nu ma interesa prea mult de facultatea asta (Matematica-Informatica, sectia Informatica) si de diploma. Tot meritul este al mamei care a tras de mine din clasa … I-a pana vineri 20 februarie 2009. Nu am fost niciodata un copil care sa ia premii sa fie desteptu clasei. Eu am zis de la inceput ca o sa invat ce imi place si o sa fac ce imi place. Mi-a placut matematica insa doar o parte. Mi-a placut informatica, insa matematica in plus din facultate m-a facut sa imi pierd interesul. Nu mi-a placut sa invat prostiile pe care le-au descoperit unii. Nici sistemul nostru de invatamant nu este conceput de asa natura incat sa te atraga, sa vrei sa descoperi mai mult. Nu. Am facut in facultate o gramada de matematica, foarte aiurea, o gramada de algoritmi, si pentru ce? Dupa ce termini facultatea si te numesti programator nici ca mai poti sa aplici 30% din ce ai invatat in programare. Ma refer la matematica. Asa-i Romania, teoretic suntem o natie de oameni destepti, practic nu mai avem timp sa demonstram asta de la atat teorie. Asa-i si cu facultatea, faci o gramada de teorie, cursuri peste cursuri, sute de pagini de teorie si cand sa faci practica si sa vezi cum se aplica toate astea nu prea mai ai timp. Caci ai 3-4 cursuri a cate 2 ore si 2 laboratoare pe saptamana. Asta este. Au fost unii care au invatat totul. Sa le fie de bine.
Facultatea am terminat-o dupa ce in anul 2 am vrut sa renunt si sa ma apuc de marketing, management, orice altceva decat informatica. Am continuat insa, iar acum, dupa 6 ani, am reusit sa termin si sa imi iau si licenta. Am vrut sa ii zic secretarei sa treaca numele mamei pe diploma, ca eu doar am facut act de prezenta. A ras si a zis ca nu se poate.
Acum, cand eu si maica-mea suntem o echipa, ma gandesc la o alta facultate sau un master. Normal, tot impreuna cu ea.
Nu m-am bucurat ca am obtinut diploma, m-am bucurat ca in sfarsit am terminat si de stresul ala, dar tot plimbandu-ma pe holurile Universitatii, parca imi parea rau ca am facut facultate de 4 ani in 6 ani, in care de fapt am lucrat, nu am trecut pe la cursuri mai des decat anii bisecti si nu m-am bucurat de studentie. Oare?
De acum sunt informatician. Sa vedem cum ma ajuta pe mine diploma asta, caci acum sunt la birou, muncind pentru ca luni am deadline.
Cine-a zis ca astia care invata, fac facultati o duc bine? Aiurea!

P.S.: Cred ca ma numesc informatician, pentru ca nu am nici cea mai mica idee de ce anume o sa scrie pe diploma.

VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)

Popularity: 2% [?]

Fotbal la romani

Posted by Adi On February - 16 - 2009

Cand am vazut filmuletul asta prima data nu mi venea sa cred. Chiar asemenea oameni de invart prin fotbalul romanesc? A fost concurs national pentru “Cel mai cel taran” si apoi i-au bagat pe toti in fotbal sau cum?
Ioan Becali, alias Giovani un taran. Mare manager de fotbalisti. Oricat de mult te-ar enerva un om cum naiba poti reactiona in halul ala?
Dar ce te poti astepta de la boschetar precum Giovani? Se duce in papuci de cauciuc si in roll royce la piata, pierde sute de mii de euro prin cazinouri si ii injura pe dealeri ca la usa cortului, are cultura unui paduche iar acum la televizor ne-a si demonstrat care-i valoarea lui.
La asa fotbal, asa impresari, asa suporteri. Cred ca Romania este singura tara din lume in care fotbalul este sinonim cu taran, sau prost crescut.

VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)

Popularity: 1% [?]

Unii sunt mai egali decat altii

Posted by Adi On February - 16 - 2009

Azi pe site-ul realitatea.net la sectiunea dezbatere, am citit o chestie chiar interesanta, care m-a intrigat. Este vorba despre imunitatea penala a parlamentarilor. Adica daca eu comit o fapta pentru care se raspunde penal am cam incurcat-o. Politicienii nostrii insa sunt ocrotiti de asa ceva. Ei pot face diverse fapte insa art. 109 alin 2 prevede că “numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor”, iar prin legea responsabilităţii guvernamentale, această formă de imunitate s-a extins şi la foştii miniştrii.
Pai si deci cum ramane cu egalitatea, nu ar trebui sa fim toti egali si in bune si in rele. Nu prevede constitutia Romaniei aceleasi drepturi pentru fiecare, sau legea nu pedepseste la fel orice cetatean?
Adica eu pot fi retinut de politie daca li se pare lor ceva dubios, insa un parlamentar nu poate fi, pentru ca are imunitate. Pai cum vine asta? Nu sunt tot cetateni, nu se supun acelorasi legi ca si noi? Este in neregula rau de tot aceasta imunitate pentru deminitari.
Legea ar trebui aplicata in egala masura tuturor oamenilor nu doar celor care nu sunt parlamentari. Poate asa, parlamentarii nostri, nu o sa mai aiba obrazul atat de gros pentru ca stiu ca nu pot fi atinsi prea usor, precum noi cei de rand.
Avem o legislatie atat de praf incat se exploateaza toate portitele aflate la limita legalitatii.

VN:F [1.9.1_1087]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)

Popularity: 1% [?]

VIDEO

TAG CLOUD

Aboneaza-te

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner

Link-uri

About Me

Ma numesc Adi, sunt din Craiova, dar de vreo 4 ani lucrez in Bucuresti, spre dezamagirea bucurestenilor asediati de provinciali. Am 25 de ani, am lucrat in presa din 2003 pana in iunie 2009 iar momentan prestez intr-o Agentie de publicitate.

Twitter

    Photos

    IMG_3571IMG_2268Lisboa 107mosaic7afc7abb054cda2f806e5658cbeb18a6549beec0
    Bloggers & Blogging Blogs - BlogCatalog Blog Directory Anunturi gratuite - Roportal
    6 visitors online now
    5 guests, 1 members
    Max visitors today: 30 at 12:13 pm EEST
    This month: 52 at 05-12-2010 11:34 am EEST
    This year: 52 at 05-12-2010 11:34 am EEST
    All time: 52 at 05-12-2010 11:34 am EEST